Revopsirea unei masini este ultima operatie executata dupa o reparatie de tinichigerie, realizata in urma unui accident sau in urma unei reconditionari ale automobilului, in scopul infrumusetarii.
Daca nu aveti experienta si nu va doriti sa prelungiti vopsirea automobilului mai mult de o saptamana, adresati-va unui specialist, experienta vopsitorului reprezinta 90% din calitatea vopsirii, pentru ca vopsirea este stiinta si arta.
Pentru cei curajosi, care incearca totusi sa vopseasca propria masina: zambesc cand ma gandesc ca am facut odata si eu aceeasi greseala cand nu aveam atelier auto, si dupa o luna am renuntat la experiment si am revopsit-o intr-un atelier, si la final am calculat ca am platit dublu, am stricat materiale si abia am reusit sa curat stratul de vopsea si lac incretit de pe masina… Asta pentru ca nu am dat atentie procesului de pregatire a suprafetelor si raportul de mixaj al vopselei, ca pigmenti, sau lacul si intaritorul. Pregatirea dureaza 90% din timp, si fara o pregatire buna a suprafetelor, in mod sigur, raman incluziuni de praf, denivelari, ciupituri, pori de la reactia lacului cu substratul, sau lac expirat, prost din cauza vechimii, care fierbe la aplicare. Lectura de pe internet, sau forumurile citite, nu te ajuta sa fii mai dibaci la aplicarea vopselei sau lacului, si nu iti dau dimensiunea reala a importantei si modului in care se face pregatirea suprafetelor, deci, chiar daca sunt un fan al internetului, las vopsitorului meu talentat sa aiba privilegiul de a-mi vopsi masina, nu ma hazardez sa incerc, dupa experientele pe care le-am avut. Am citit un manual despre vopsire in care o jumatate de carte se referea la importanta grundului (primerul), tipurile de primer (numit si spritchit), si incompatibilitatile dintre primer si diferite tipuri de vopsea. Se aplica cate 2-3 straturi de grund, dupa care se aplica iar chit de finisare de cateva ori, pana suprafetele sunt fara denivelari. Dupa aceea se aplica cate 2-3 straturi de vopsea, depinde cat de intensa este culoarea dorita la final, si cat de deschis este substratul. Eu nici macar acum dupa 10 ani de experienta ca sef de service nu inteleg cum reuseste vopsitorul sa regleze nuanta din numarul de aplicari, pentru ca al treilea strat de vopsea se da sau nu dupa cum apreciaza vopsitorul ca a iesit culoarea chiar daca initial este umeda si difera la inceput de elementele nevopsite, la final, dupa uscare si aplicarea lacului, intradevar, culoarea elementelor proaspat vopsite se potriveste cu culoarea elementelor nevopsite. Bineinteles dupa toate operatiile intermediare de aplicare grund, vopsea si lac, trebuie masina uscata din nou in cuptor. Am un dispozitiv cu care masor grosimea stratului depus, dar vopsitorul niciodata nu imi greseste grosimea depunerii, pentru ca stie sa regleze cantitatea de diluant si stie cate straturi depune la fiecare faza sa iasa grosimea in strat corect. Deci, daca vei incerca sa vopsesti singur masina ta, se pare ca esti foarte curajos, iti doresc mult noroc.